marți, 30 decembrie 2008

LA MULTI ANI, 2009!


Lasati o parte din lumina artificiilor aprinse in noaptea Anului Nou sa va lumineze.
Fie ca anul care vine sa fie pentru voi o punte spre ceva mai bun, mai luminos.
"La Multi Ani!"
Anul Nou sa va daruiasca sanatate, pace in suflet si prosperitate pentru voi si familie.
"La Multi Ani!"
Tot ce va este de folos sa se realizeze si nimic sa nu va innoureze "cerul" senin al vietii!

A aparut Ordinul 6319 privind echivalarea unor activitati in credete pretransferabile

ORDIN

privind echivalarea în credite profesionale transferabile a unor activităţi de perfecţionare/ formare continuă a cadrelor didactice din învăţământul preuniversitar, prevăzute în Legea 128/ 1997, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,

Ministrul Educaţiei , Cercetării şi Tineretului
emite prezentul ordin:



Art.1. Se aprobă echivalarea în credite profesionale transferabile a următoarelor forme de perfecţionare a personalului didactic din învăţământul preuniversitar, organizate de Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului, sau de alte instituţii în parteneriat cu MECT:
a) Sesiuni metodico-ştiinţifice de comunicări,
b) Simpozioane și schimburi de experiență pe probleme de specialitate și psihopedagogice,
c) Instruiri (periodice) de informare ştiinţifică de specialitate/în domeniul ştiinţelor educaţiei/ pe probleme prioritare în educaţie,
d) Instruiri pe probleme de management pentru personalul de conducere, îndrumare şi control.





Art.2. Se aprobă procedura privind echivalarea în credite profesionale transferabile a activităților de perfecționare/formare continuă a cadrelor didactice din învățământul preuniversitar, conform Anexei 1, parte integrantă a prezentului ordin;

Art.3. Cadrele didactice din învăţământul preuniversitar trebuie să acumuleze, la intervale de 5 ani, minimum 90 de credite profesionale transferabile. Acestea se obţin prin parcurgerea programelor de formare continuă acreditate de CNFP, conform prevederilor articolului nr.12, din OMEdC nr.4611/2005 sau după cum urmează:
a) 45 de credite profesionale transferabile prin parcurgerea unor programe de formare continuă din categoriile1 şi 3 precizate în art.11 din OMEdC nr.4611/2005,
b) 20 de credite profesionale transferabile prin parcurgerea unor programe de formare continuă din categoriile 2 şi 4 precizate în art.11 din OMEdC nr. 4611/ 2005,
c) 25 de credite profesionale transferabile din participarea la formele de organizare a perfecţionării cadrelor didactice din învăţământul preuniversitar, prevăzute la art.1.

Art.4. Se aprobă numărul de credite profesionale transferabile pentru echivalarea activităţilor de perfecţionare/ formare continuă a cadrelor didactice din învăţământul preuniversitar, conform Anexei 2, parte integrantă a prezentului ordin;

Art.5. Certificatul de echivalare în credite profesionale transferabile a activităţilor de perfecţionare/formare continuă a cadrelor didactice din învăţământul preuniversitar este prevăzut în Anexa 3, parte integrantă a prezentului ordin.

Art.6. Direcţia Generală Managementul Resurselor Umane din Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului şi casele corpului didactic vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.



MINISTRU
ANTON ANTON

Anexele la prezentul ordin aici.

duminică, 28 decembrie 2008

2009 un an mai bun?!

Sindicalistii din Federatia Educatiei Nationale (FEN) ameninta cu reluarea protestelor in cazul in care noul ministru al Educatiei nu va pune de urgenta in aplicare legea majorarii cu 50% a salariilor profesorilor Decizia a fost luata sambata, 20 decembrie, in cadrul sedintei consiliului FEN, potrivit NewsIn.

Si celelalte sindicate din educatie, Federatia "Spiru Haret", Federatia Sindicatelor Libere din Invatamant si Federatia Alma Mater au amenintat cu actiuni de protest care vor culmina cu greva generala pe termen nelimitat, in cazul in care legea majorarii salariilor nu va fi pusa urgent in aplicare. "Nu negociem legea. Daca profesorii nu isi pot primi salariile majorate, declansam greva generala, care a fost doar amanata inainte de alegeri", a declarat, pentru NewsIn, presedintele executiv al Federatiai "Spiru Haret", Marius Nistor.

Viitorul ministru al Educatiei, Ecaterina Andronescu, a declarat, vineri, 19 decembrie, ca va incerca sa aplice legea de crestere a salariilor cadrelor didactice cu 50%, insa nu stie daca sunt fonduri suficiente pentru acestea.

"Eu cred ca o lege a acestei tari trebuie sa fie respectata. (...) In campania electorala nu stiam deficitul bugetar si nu stiam ca situatia este cea care este, pentru ca premierul ne spunea mereu ca Romania duduie, ca dezvoltarea economica este peste 8% si ca nu s-ar pune problema unor cresteri salariale imposibil de realizat", a spus Andronescu, la Realitatea TV.

Legea de majorare a salariilor cadrelor didactice cu 50% a fost propusa de PSD si a fost votata de parlament la sfarsitul lunii septembrie. Guvernul a incercat sa blocheze aceasta lege prin doua ordonante de urgenta, dintre care una a fost declarata neconstitutionala de Curtea Constitutionala a Romaniei. Potrivit celei de-a doua ordonante, salariile cadrelor didactice vor fi majorate cu pana la 28%, in doua transe, la 1 martie si, respectiv, 1 septembrie 2009. In medie, aceasta majorare diferentiata presupune cresterea fondului total de salarii cu 10%. Profesorii universitari nu vor primi niciun ban in plus, deoarece ordonanta are rolul de a mari cu precadere salariile mici de invatamant, potrivit premierului Calin Popescu Tariceanu.

Sindicatele s-au declarat nemultumite de aceasta majorare si a amenintat cu declansarea grevei generale, daca nu vor primi 50% in plus la salarii.

Colindatori la ISJ


Elevii scolilor din Arges au tinut sa aminteasca tuturor de spiritul Craciunului. Se pare ca n-au uitat nici de cel care le patroneaza institutiile de invatamant, astfel ca, toata saptamana de 15-20 decembrie au colindat pe rand sediul Inspectoratului Scolar Judetean Arges. Cei care le-au adus spiritul Craciunului mai aproape de suflet au cantat colinde atat in secretariatul inspectoratului cat si in sala de sedinte. Scoli ca Scoala Contesti, Colegiul Tehnic Dimitrie Dima, Scoala Nr. 2 Pitesti, Liceul de Arta Pitesti, Grupul Scolar Constructii Nr. 2, Seminarul teologic curtea de Arges, Scoala Vulturesti, Grupul Scolar Astra, Scoala Nr. 16, Grupul scolar Stalpeni, Grupul Scolar Ion Cantacuzino, Grupul Scolar Mihai Viteazul, Grupul Scolar Maracineni au batut la poarta inspectoratului si nu s-au intors cu mana goala. Initiativa a fost "aplaudata de Inspectorul General, Gabriel Bratu, care ne-a declarat "Chiar daca nu dispunem de prea multe fonduri, am strans bani de la toti angajatii si am rasplatit elevii care au avut bunavointa sa ne colinde anul acesta. Ar fi fost pacat sa plece cu mana goala. Le-am cumparat dulciuri, portocale si covrigi."

Promovabilitate mai buna la clasa a VIII a fata de-a VII la Teza de Matematica

Chiar daca toti elevii au luat vacanta, personalul de la inspectoratul scolar inca mai are de lucru. Desi tezele s-au terminat, acestia au avut de facut situatiile ulterioare corectarii lor. Situatia de la romana a fost deja data, iar astazi a veni randul si celei de la matematica. Gradul de promovabilitatea a fost, in medie, de 85%, lucru pe care nu-l putem spune si despre cea de la matematica. La clasa a VII-a, din cei 6571 de elevi inscrisi, aproape 1400 de nu au promovat. Notele de cinci, 1012, au fost la fel de multe ca si cele 1286 note de sase si 1147 note de sapte. Notele de opt, noua si zece au fost din ce in ce mai putine, respectiv 983, 558 si 78 notele de zece. Aceste rezultate sunt valabile atat in mediul rural cat si in mediul urban. Gradul de promovabilitatea, la clasa a VII-a a fost de 78%.
In schimb, elevii de clasa a VIII-a s-au dovedit a fi mult mai constiinciosi, obtinand rezultate mai bune. Doar 400 de elevi nu promovat, in timp ce notele de cinci au fost aproape dublu. Notele de sase s-au dovedit a fi in numar de 1312, iar notele de sapte cu 1400. Spre deosebire de clasa a VIII-a numarul notelor de opt, noua si zece a fost dublu. Gradul de promovabilitate la clasele de a VIII-a a fost apx 94%.
Personalul din cadrul ISJ Arges mai au o situatie de clarificat, cea a notelor de la istorie si geografie, rezulate care vor fi probabil aflate dupa vacanta.
Elevii au intrat oficial in vacanta de vineri, 19 decembrie pana pe 5 ianuarie 2009.

Carnatul preparat la Pitesti a bagat Bucurestiul inca o data in Cartea Recordurilor



Bucurestiul a intrat, sambata, 27 decembrie, in Cartea Recordurilor, pentru cel mai lung carnat afumat din lume. Recordul a fost omologat sambata dimineata de reprezentantii Guiness World Record.
Carnatul record a fost pregatit de compania Caroli Foods, la Pitesti. Pentru prepararea carnatului-gigant de 392 de metri au fost folosite 150 de kilograme de carne, slanina, condimente, usturoi si ingrediente secrete, pentru un gust proaspat si savuros. La realizarea acestuia au lucrat 25 de persoane, timp de 2 saptamani.
Dupa ce a fost omologat, carnatul urias a fost taiat in sute de portii, prajit si oferit bucurestenilor prezenti in Piata Constitutiei.
Duminica, bucurestenii se pregatesc sa doboare un alt record - cel mai greu tort din lume. Pentru aceasta, va fi preparat un tort-gigant de peste 200 de kilograme.
Maratonul recordurilor in Capitala a inceput in urma cu o saptamana, cand aproape 4.000 de Mosi Craciuni au impartit bucurestenilor cadouri pe strazile orasului.

miercuri, 17 decembrie 2008

Profesorii îşi pierd drepturile, iar sindicaliştii Bita, Barbieru si Catrinu chiulesc



Contractul colectiv de muncă din Învăţământ se pare că nu se poate negocia, la nivelul judeţului Argeş, din cauza absenţelor unora dintre liderii de sindicat, la şedinţele organizate împreună cu reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Judeţean. Ieri a avut loc la ISJ o ultimă întrunire pe anul acesta, pentru negocierea contractului colectiv de muncă, dar, din lipsa unor lideri de sindicat, şedinţa nu s-a mai ţinut, fiind amânată, până la o dată stabilită de comun acord, după 10 ianuarie 2009. „Din ianuarie anul acesta s-a pus problema negocierii contractelor de muncă, însă nu s-a reuşit nici până în prezent. Surprinzător este că cei care împiedică semnarea acestui contract nu sunt cei din cadrul Inspectoratului Şcolar, ci liderii de sindicat. Până acum profesorii puteau primi primele de vacanţă...şi multe alte drepturi.“, a explicat liderul de sindicat SIPA Muntenia, Adrian Voica. Printr-un proces verbal întocmit ieri, s-a constatat că nu s-a întocmit cvorumul necesar, din cauza absenţilor: Cornelia Biţă, lideră de sindicat SPIP Piteşti, Dan Catrinu, SIM Câmpulung şi Petruţa Bărbieru, FEN Câmpulung.
Sursa: Ziarul TOP

MECT a publicat modele pentru bac

Ministerul Educatiei, Cercetarii si Tineretului a publicat pe site-ul http://subiecte2009.edu.ro modele de subiecte pentru probele orale ale examenului national Bacalaureat 2009.

Astfel, elevii si profesorii pot gasi modele de subiecte la limba engleza, limba franceza, limba germana moderna, limba si literatura germana materna, limba si literatura croata, limba si literatura italiana, limba si literatura maghiara, limba si literatura romana, limba si literatura slovaca - profil real si uman, limba si literatura spaniola, limba si literatura turca materna - profil teologic si pedagogic, limba si literatura turca moderna, limba si literatura bulgara - profil uman, limba si literatura sarba - profil real si uman, limba si literatura ucraineana, limba rusa si limba rusa pentru minoritati.

"Cu exceptia probei orale de limba si literatura romana, in cazul careia sunt disponibile 4 variante, pentru celelalte discipline sunt prezentate cate un model de subiect, baremul de evaluare, precizari/explicatii privind modalitatile de rezolvare in raport cu obiectivele de referinta sau alte informatii utile", se arata in comunicatul MECT.

Subiectele care se vor regasi pe biletele de examen din sesiunile anului 2009 vor fi realizate de Centrul National pentru Curriculum si Evaluare in Invatamantul Preuniversitar, in perioada martie - iunie 2009, pe baza unei proceduri speciale. Subiectele pot sa contina 1-2 texte literare sau non-literare, urmate de 2-3 cerinte specifice, cu un grad de complexitate care sa permita tratarea integrala in 10-15 minute.

MECT precizeaza ca, pentru probele scrise la examenul de bacalaureat din anul 2009, se pastreaza aceleasi modele ca la cel din 2008, acestea fiind disponibile pe www.subiecte2009.edu.ro\arhiva\2008. Totodata, pentru candidatii care studiaza dupa programele vechi, valabile pana in 2007, subiectele se gasesc la www.subiecte2009.edu.ro\arhiva\2007.

duminică, 14 decembrie 2008

Concursul de Matematica Epsilon

La Scoala nr.6 Nicolae Balcescu din Pitesti s-a desfasurat o noua editie a Concursului Interjudetean de Matematica Epsilon. Felicitari organizatorilor!
Rezultatele si subiectele le puteti vedea la urmatorul link:

Negocieri si pentru educatie


Ministerul Educaţiei are toate şansele să revină PDL care are două nume pregătite ca variante de lucru pentru acest portofoliu, Mircea Miclea şi Cătălin Croitoru.

duminică, 7 decembrie 2008

TICHETE CADOU SINDICAT


Membrii de sindicat vor primi din partea SIPA Muntenia tichete cadou pentru anul scolar 2008-2009 cu ocazia sarbatorilor de iarna . Sunt indreptatiti sa primeasca tichete cadou numai membrii de sindicat care vor cotiza lunar pe intreaga perioada: 01.09.2008-31.08.2009. Primirea tichetelor cadou se certifica prin semnatura personala a membrilor de sindicat.In cazul in care un membru de sindicat nu achita cotizatia de sindicat ritmic pentru intreaga perioada mentionata mai sus, acesta se oblige sa restituie catre SIPA Muntenia contravaloarea tichetelor cadou primate in valoare de 60 lei.
Nu pot beneficia de aceste tichete cadou urmatorii:
1. Fostii membrii de sindicat care s-au pensionat la data de 31 august 2008 si nu mai activeaza in invatamant.
2. Membrii de sindicat care se gasesc in concedii de maternitate, deoarece pe aceasta perioada acestia nu platesc cotizatie sindicala.
Conducatorul unitatii scolare, liderul de sindicat si serviciul secretariat certifica prin semnatura veridicitatea datelor din prezentul table.

sâmbătă, 6 decembrie 2008

REZULTATE CONCURSUL DAN BARBILIAN 2008


Redam mai jos premiantii la Concursul Judetean de Matematica Dan Barbilian, desfasurat sambata 6 decembrie 2008 la Mioveni.Premiantii au primit diplome din partea ISJ si Primariei Mioveni. Administratia locala a oferit si premii in bani castigatorilor(200 lei-locul I, 150 lei-locul II, 100 lei locul III si 50 lei pentru mentiune).
clasa a IV-a
IORDACHE CRISTIAN, ŞCOALA NR. 11 PITEŞTI-PREMIUL I
PÎRLOG VLAD ŞCOALA NR. 11 PITEŞTI-PREMIUL II
BUTNĂRESCU NICHITA ŞCOALA NR. 14 PITEŞTI-PREMIUL III
JIDOVU BOGDAN ŞCOALA NR. 16 PITEŞTI-MENTIUNE
BĂDESCU ŞTEFAN IV ŞCOALA NR. 5 PITEŞTI-MENTIUNE
BRATU TEODOR ANDREI ŞC. L. REBREANU MIOVENI-MENTIUNE

clasa a V-a
MUNTEAN RADU aV-a SC 2 PITEŞTI,PREMIUL I
MITU ALEXANDRU aV-a SC 13 PITEŞTI, PREMIUL II
ILIESCU VALENTINA aV-a ŞC. " G. TOPÂRCEANU" Mioveni, PREMIUL III
TIRCOMNICU NICOLETA aV-a CNDG CÂMPULUNG, MENTIUNE
GĂIŞTEANU ALEXANDRU aV-a SC 3 PITEŞTI, MENTIUNE
JINGA ALIN CRISTIAN aV-a SC 3 PITEŞTI, MENTIUNE
LUCA DIANA aV-a ŞC. " G. TOPÂRCEANU" Mioveni, MENTIUNE


clasa a VI-a
CRAIOVEANU ALMA ŞCOALA NR. 3 CÂMPULUNG, PREMIUL I
STĂNCULESCU ELENA CRISTINA C.N.L. "Z. GOLESCU" PITEŞTI, PREMIUL II
STOICA THEODOR VI ŞCOALA NR.1 CÂMPULUNG, PREMIUL III
BOCANU MARIUS VI ŞCOALA Nr.1 PITEŞTI, MENTIUNE
IACOBESCU OVIDIU VI ŞCOALA NR. 3 CÂMPULUNG, MENTIUNE
NECULA EMANUEL VI ŞCOALA NR.1 CÂMPULUNG, MENTIUNE
MIHU OANA VI Şc. G. TOPÂRCEANU MIOVENI, MENTIUNE

clasa a VII-a
IONESCU FELIX SCOALA NR. 4 C.DE ARGEŞ-PREMIUL I
RADU IOANA ROXANA GR.SC."I.CANTACUZINO"PITEŞTI, PREMIUL II
VASILE NARCISA ŞC. "G TOPARCEANU" MIOVENI, PREMIUL III
CASAPOPOL ANA-ELIZA ŞC. "G TOPARCEANU" MIOVENI, MENTIUNE
FUSCEL ANDREEA IOANA CNVV C. DE ARGEŞ, MENTIUNE
IONESCU MĂDĂLINA C.N.L. "Z. GOLESCU" PITEŞTI, MENTIUNE
RISTOIU LAURA ELENA ŞC "L. REBREANU"MIOVENI, MENTIUNE


clasa a VIII-a
GHEORGHE ANDREI C.N.L ZINCA GOLESCU PITEŞTI-PREMIUL I
BĂRBULESCU ADRIAN ŞCOALA NR.11 PITEŞTI-PREMIUL II
CÎNTĂCIOIU DIANA ŞCOALA NR.3 PITEŞTI-PREMIUL III
AIOANEI SÂNZIANA GEORGIANA C.N.L ZINCA GOLESCU PITEŞTI-MENTIUNE
RIZEA GEORGE ŞCOALA NR.3 CÂMPULUNG-MENTIUNE
BRĂNESCU MIHAI ŞCOALA NR. 3 PITEŞTI-MENTIUNE
NICOLAE ALINA SC. L.REBREANU MIOVENI-MENTIUNE


clasa a IX-a
CALINESCU DRAGOS,CNLZG-PREMIUL I

clasa a X-a
CRISAN ANDREI,CNICB-PREMIUL I
ILIE MIHAI,CNVV-PREMIUL II
DOICA ALEXANDRA,CNVV-PREMIUL III
CRAI ALEXANDRA,CNICB-MENTIUNE
ANTON FLAVIUS,CNICB-MENTIUNE
VELCIU VERONICA-CNICB-MENTIUNE
RICANU COSMIN-LT I ZAMFIRESCU MIOVENI
clasa a XI-a
GEORGESCU BIANCA,CNVV-PREMIUL I
TURLEA ANA,CNDG,CNDG-PREMIUL II
SANDRU ELENA,CNDG-PREMIUL III
POSTARU ANDREI,CNICB,MENTIUNE
COSTACHE DENISA,CNLZG, MENTIUNE
TUICA LAURENTIU,CNLZG,MENTIUNE
MIERLOI MARINELA,LT I ZAMFIRESCU MIOVENI-MENTIUNE

vineri, 5 decembrie 2008

Concursul Dan Barbilian la Mioveni


Maine, 6 decembrie 2008 se va desfasura la Mioveni, deja traditonalul concurs de matematica Dan Barbilian. Elevii de liceu vor sustine proba scrisa la Liceul Teoretic Iulia Zamfirescu, iar elevii de gimnaziu la Scola George Toparceanu. Castigatorii vor beneficia de premii in bani consistente, acordate de Consiliul Local si Primaria Mioveni, care va asigura si masa concurentilor. La ora 19.00 va avea loc festivitatea de premiere la Casa de Cultura a Sindicatelor Mioveni.Sunt de apreciat eforturile cadrelor didactice din scolile implicate in organizarea concursului: Liceul Iulia Zamfirescu, Scoala George Toparceanu din orasul Mioveni, precum si Inspectoratul Scolar Judetean Arges.
In februarie, tot la Mioveni se va desfasura concursul si la disciplina informatica.
Mult succes echipajelor din Mioveni, Campulung, Curtea de Arges si din Pitesti.

Scoala Nr.1 „Nicolae Simonide“ - gazda norvegienilor si spaniolilor


La Şcoala Nr. 1 „Nicolae Simonide“ au venit cadre didactice din Norvegia şi Spania, în cadrul parteneriatelor şcolare iniţiate de proiectul „Comenius“.
Coordonatoarea programului, totodată şi psihologul şcolii, doamna Viorela Coandă, ne-a spus că profesorii din Norvegia (de data aceasta neînsoţiţi de copii) au sosit de ieri-seară, urmând ca astăzi să sosească şi profesori din Spania. A fost organizată o lecţie deschisă.
Educaţie europeană
„Comenius” înseamnă o primă componentă a Programului de Învăţare pe Tot Parcursul Vieţii şi se adresează instituţiilor de învăţământ preuniversitar de stat şi private (grădiniţe şi şcoli postliceale), tuturor elevilor, profesorilor, părinţilor şi ONG-urilor. „Comenius” sprijină financiar parteneriate şcolare, proiecte de formare a personalului didactic, stagii de formare continuă pentru a creşte calitatea educaţiei. „Comenius” a sprijnit din 2006 copiii şi profesorii de la Şcoala Nr.1, pentru a dobândi competenţele şi abilităţile necesare pentru dezvoltarea personală. Un alt obiectiv îl reprezintă înţelegerea diversităţii culturale.
„Asistăm la a doua venire a partenerilor străini la noi în ţară. Am avut activităţi artistice lansate creativ de partenerii noştri străini.Am lucrat cu copiii, ajutaţi de terapia prin artă, prin joc, prin lucru manual, precum modelarea plastică şi artele plastice. Anul trecut în decembrie am sărbătorit ziua celor trei ţări, România, Spania şi Norvegia, şi am realizat un schimb cultural, de identitate naţională. Noi, românii, am împrumutat tradiţiile, stilul specific spaniol şi norvegian, adaptându-le apoi graţie spectacolelor şi activităţilor. Străinii au încercat şi ei să ne cunoască mai bine, astfel fiind înlesnită comunicarea interculturală şi diversitatea“ – ne-a declarat profesoara Viorela Coandă.

Elevii din Suseni merg la o toaleta mizera si nu se pot incalzi la centrala termica


Primarul Radu Doru nu a făcut recepţia lucrărilor de reabilitare a şcolii # În loc să încerce să soluţioneze problema, edilul şi-a închis telefonul # Inspectorii ASP Argeş au amendat primăria cu 2.000 lei pentru că apa de la cişmeaua din curtea unităţii nu este potabilă # Inspectorul general Gabriel Bratu va anunţa Prefectura de neregulile găsite

in imagine primarul de Suseni
Inconştienţă, nepăsare, lipsă de bun simţ… De asta dă dovadă primarul comunei Suseni, Radu Doru, care, în loc să rezolve problemele din „ograda” sa, preferă să îşi închidă telefonul. Din cauza lui, mai mulţi copii ce învaţă la şcoala din localitate sînt privaţi de cele mai elementare condiţii de igienă şi confort. Elevii nu pot folosi grupurile sanitare şi nici nu se pot încălzi la centrala termică, întrucît edilul nu a făcut recepţia lucrărilor de reabilitare a şcolii, ce a avut loc în două etape, în 2007 şi la începutul acestui an. Astfel, micuţii sînt nevoiţi să folosească wc-ul din curtea şcolii care arată jalnic. Mai mult decît atît, se putea petrece e adevărată tragedie în masă, întrucît inspectorii Autorităţii de Sănătate Publică Argeş au descoperit că apa de la cişmeaua din curtea şcolii nu este potabilă. Şi de această dată de vină este tot primarul, potrivit spuselor directorului ASP, Rocsana Marinescu. „În urma controlului asupra sistemului public de aprovizionare cu apă din localitatea Suseni s-a constatat neasigurarea monitorizării calităţii apei potabile de către Primăria Suseni în administrarea căreia se află acest sistem”.

„Este o lipsă de responsabilitate“

Inspectorii din cadrul ASP au recoltat marţi probe de apă, iar rezultatul a arătat că nu este în parametrii de potabilitate din punct de vedere bacteorologic. „Am dispus oprirea temporară a consumului de apă de către utilizatori pînă la asigurarea parametrilor de potabilitate din incinta şcolii, iar Primăria Suseni a fost amendată cu 2.000 lei. Am recomandat monitorizarea calităţii apei, consemnarea operaţiunilor de dezinfecţie efectuate zilnic, precum şi a tuturor intervenţiilor realizate în sistemul de aprovizionare cu apă”, a mai precizat doctorul Rocsana Marinescu. Ieri, inspectorul şcolar general Gabriel Bratu a trimis o echipă la şcoala din Suseni pentru a vedea investiţiile făcute de primarul Radu Doru. „Atît grupurile sanitare cît şi centrala termică sînt funcţionale, numai că primarul nu a făcut recepţia lucrărilor şi ca urmare copiii nu pot beneficia de investiţia făcută. Este o lipsă de responsabilitate la exercitarea mandatului de primar şi tocmai de aceea îi voi face adresă, dar voi anunţa şi conducerea Prefecturii de cele constatate. Mai mult decît atît, în loc să încerce să rezolve problema, primarul şi-a închis telefonul”, ne-a spus „generalul” Bratu.
Sursa:societateaargesana

Profesori fara bani de sarbatori


In Arges sunt profesori suparati ca raman fara bani de sarbatori. Din cauza primarului care sustine cu nu sunt bani, dascalii risca sa nu primeasca salariile in aceasta luna. Profesorii care se pare nu-si vor primi banii, tichetele cadou si nici naveta nu li se va deconta, sunt cei din Scolile Bughea de Sus, Bughita si Malin.

Primarul spune ca nu are bani: „Sa va invatati sa nu mai cereti!”
Dascalii se plang ca nu isi vor primi salariile, iar primarul localitatii Bughea de Sus, Nicolae Pepenel spune ca nu sunt bani. Lidera de sindicat afiliata SIPA Muntenia si profesoara de istorie la Scoala Bughea de Sus, Elena Petrescu a povestit despre nemultumirile profesorilor din aceste scoli.

„Ne intarzie frecvent salariile. Dupa luna iulie, abia i-am luat la jumatatea lunii septembrie, de fiecare data intarzie cu cel putin noua zile, iar plus de aceasta, pe luna decembrie a spus ca nu are de unde sa ne dea banii, ne-a anuntat inca de luna trecuta. Cel mai devreme se pare ca ii vom primi prin februarie, martie” a explicat, suparata, Elena Petrescu. Aceasta a adaugat ca nu vor beneficia nici de tichetele cadou de sarbatori, iar naveta care trebuie decontata suta la suta profesorilor, nu se realizeaza decat partial. Profesorii au depus cerere la primarie, in luna noiembrie, pentru a solicita salariul la timp, insa Elena Petrescu a explicat ca dascalii au primit un singur raspuns de la primarul Pepenel: „Sa va invatati sa nu mai cereti!”.

Profesorii vor sa faca presiuni asupra primarului din localitatea Bughea de Sus, deoarece se apropie sarbatorile, si „raman fara bani”. „Am vrea sa stim cand ne vom primi salariile” a adaugat lidera de sindicat Elena Petrescu.